ORAȘUL BĂICOI

Orașul Băicoi este situat în centrul județului Prahova. Înălțimea maximă (406 metri), raportată la nivelul mării, se atinge în cadrul orașului Dealul Țintea. Orașul se întinde pe o lungime de 17 km. Este dezvoltat practic de-a lungul arterei principale (Strada Republicii), din care pleacă mai multe străzi, care depășesc foarte rar lungimea de 2-3 km. Orașul este străbătut, prin zona sa de sud-vest, în afara localităților, de șoseaua națională DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov.
Numele localității se pare că derivă din Bai (de la Baiu, un cioban coborât din Munții Baiului, aflați puțin mai la nord de Băicoi – probabil primul locuitor al satului) și köy (care în cumană și turcă înseamnă sat). Toponimul Băicoi poate avea deci semnificația „satul lui Baiu”. Baiu (ulterior Baicu) a fost familia care a stăpânit cea mai mare parte a vetrei satului.
În 1831, căpeteniile arnăuților din Oltenia, Iordache și Farmache, au fost chemate să apere Bucureștiul și au pornit la drum, jefuind însă satele întâlnite în cale. O ceată a izgonit ispravnicii din Târgoviște, care s-au refugiat la Băicoi. Tot aici au poposit și corpul de armată trimis de la Ploiești către Târgoviște să restabilească ordinea.
Una din moșiile de la Băicoi a fost deținută de generalul Constantin Ghica, acesta fiind autorizat la 5 mai 1792 de domnitorul Mihai Suțu. După moartea acestuia în străinătate, în 1822, la Băicoi au fost aduse și înhumate rămășițele sale. O altă moșie a aparținut prințesei Cleopatra Trubetzkoi, cu o grădină apreciată de Cezar Bolliac în însemnările sale din 1845.
În 1859 la Băicoi s-a organizat prima tabără a armatei comune a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Băicoi era o comună rurală, formată din satele Băicoi, Cotoiu, Tufeni și Găgeni, totalizând 3257 locuitori. În comună se aflau 2 biserici (una zidită de localnici, alta de principesa Trubetzkoi), și o școală datând de la 1856. Restul localităților orașului actual alcătuiau comuna Țintea, ambele comune făcând parte din plasa Filipești a județului Prahova.Tot atunci, comuna Țintea avea în componență satele Țintea, Dâmbu și Liliești, totalizând 1240 de locuitori. Ea avea atunci o școală și trei biserici, precum și o pepinieră de viță americană deținută de statul roman.

În 1859 la Băicoi s-a organizat prima tabără a armatei comune a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Băicoi era o comună rurală, formată din satele Băicoi, Cotoiu, Tufeni și Găgeni, totalizând 3257 locuitori. În comună se aflau 2 biserici (una zidită de localnici, alta de principesa Trubetzkoi), și o școală datând de la 1856. Restul localităților orașului actual alcătuiau comuna Țintea, ambele comune făcând parte din plasa Filipești a județului Prahova.Tot atunci, comuna Țintea avea în componență satele Țintea, Dâmbu și Liliești, totalizând 1240 de locuitori. Ea avea atunci o școală și trei biserici, precum și o pepinieră de viță americană deținută de statul roman.

În orașul Băicoi există lăcașe de cult ortodox. Bisericile ortodoxe locale sunt construcții în general vechi, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena din Băicoi” fiind chiar monument istoric.

Aceste lăcașe sunt dispuse geografic în toate cartierele astfel:

• Schela – „Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena”
• Liliești – „Biserica Hagica”
• – „Biserica Sfantul Nicolae”
• Țintea – „Biserica Duminica Tuturor Sfinților”
• Tufeni – „Biserica Nașterea Domnului și adormirea Maicii Domnului”
• Dâmbu – „Biserica Cioara”.

De câțiva ani, prin truda părintelui D. Iarca, funcționează la ieșirea din oraș, schitul-bisericuță .